Reacție la calvinism: Sinoadele de la Iași (1642 & 1645) – Partea I

La 27 octombrie 1642 se încheia Sinodul de la Iași, sinod convocat pentru a valida Mărturisirea de credință a lui Petru Movilă, mitropolit al Kievului între anii 1633-1648. Biserica Ortodoxă nu avea o Mărturisire oficială. Ea a fost scrisă cel puțin din două motive: pentru a combate Mărturisirea de credință calvinistă, pusă pe seama patriarhului ecumenic Chiril Lucaris; și pentru a prezenta protestanților și catolicilor învățăturile Bisericii Ortodoxe.[1]

Chiril Lucaris a fost patriarh ecumenic de Constantinopol, în cinci perioade între anii 1620-1638, patriarhatul său cunoscând exilări și reveniri în scaunul Constantinopolului. A fost ucis prin sugrumare la 27 iunie 1638, din porunca sultanului, datorită relațiilor cu reprezentanți ai țărilor occidentale, tendințe considerate opuse intereselor Înaltei Porți. Relațiile sale cu luteranii și calvinii sunt cunoscute. Chiril a intrat în contact cu teologul calvin Johannes Uytenbogaert, prin intermediul ambasadorului olandez Corneliu von Haga, și a corespondat între 1617-1619 cu David Le Leu de Wilhem, un alt calvin. Prin intermediul ambasadorilor englezi, Lucaris a scris arhiepiscopului de Canterbury, George Abbout, în 1612, și a cerut ca unii din clericii săi să studieze în Anglia.[2] În 1629, la Geneva se publică în latină (1629) și apoi în greacă (1633) o Mărturisire de credință calvinistă, pusă pe seama patriarhului Chiril. Mărturisirea atribuită lui Chiril conține 18 articole (capitole) care expun succint doctrine specifice reformate: „credem că autoritatea Sfintei Scripturi este deasupra autorității Bisericii (art. 2); credem că Dumnezeul cel milostiv a predestinat pe aleșii Săi la slavă, înainte de întemeierea lumii, nu pe baza faptelor lor, și că nu a fost o altă cauză a alegerii în afară de voia bună și milostivă a lui Dumnezeu (art. 3); credem că omul este îndreptățit prin credință, și nu prin fapte (art. 13).”[3]

Deși la sinodul de la Iași s-a pus și problema condamnării lui Lucaris, a fost condamnată doar Mărturisirea atribuită patriarhului. Motivul nu poate fi stabilit cu exactitate: fie existau dovezi că autorul ei nu a fost Chiril, fie simpatiile moldovenilor față de Lucaris erau puternice. Se cunoaște faptul că patriarhul vizitase Moldova și avea prieteni în Țările române. În 1601, a vizitat orașul Iași, fiind găzduit de domnitorul Ieremia Movilă (tatăl lui Petru Movilă), predicând în mai multe biserici din oraș, două din aceste predici fiind păstrate până astăzi, iar între finele anului 1613 și primăvara lui 1614 a stat din nou în Iași, în perioada domniei lui Ștefan Tomșa.[4] Deși pot fi invocate numeroase motive pentru a susține că nu a fost autorul Mărturisirii calvine, totuși e legitimă întrebarea, de ce nu s-a dezis în scris de ea în următorii ani? Cel mai probabil, a preferat să păstreze tăcerea datorită relațiilor delicate cu țări protestante ca Olanda și Anglia și cu reprezentanții lor din Constantinopol. În acest caz, el poate fi acuzat doar de ipocrizie.[5]

La Sinodul de la Iași, Patriarhul Partenie I cel Bătrân l-a trimis ca delegat pe Porfirie, fost mitropolit al Niceii, și pe Meletie Sirigul, reputat teolog al Patriarhiei care va traduce lucrările sinodului din latină în greacă. Petru Movilă nu a participat la Sinod, dar a trimis pe Isaia Trofimovici (președintele sfatului mitropolitan), Ignație Oxenovici (fost rector al Academiei) și pe Iosif Kononovici (rector al Academiei movilene). Din Moldova, țara gazdă, au participat împreună cu domnitorul Vasile Lupu și mitropolitul Varlaam episcopii Evloghie (Roman), Gheorghe (Huși), Anastasie (Rădăuți) și Sofronie Prociațchi (directorul școlii de la Trei Ierarhi). Astfel, pentru prima data în istoria Bisericii, s-au reunit reprezentanți din cele trei mari ramuri ale Ortodoxiei: greacă, slavă și română.[6] Cel puțin „șase zile au fost dedicate pentru examinarea și revizuirea Mărturisirii lui Petru Movilă”, iar în alte ședințe s-au luat în discuție „toate articolele simbolului credinței, lămurirea rugăciunii Tatăl nostru, a celor nouă fericiri și a virtuților și păcatelor”.[7]

Mărturisirea lui Movilă a cunoscut o circulație largă atât în Răsărit, cât și în Apus, fiind considerată a treia mărturisire de credință din Ortodoxie, după Simbolul niceo-constantinopolitan și Dogmatica lui Ioan Damaschinul.[8] Textul Mărturisirii e împărțit după cele trei virtuți teologice (credința, nădejdea și dragostea) și cuprinde 261 de întrebări și răspunsuri. Potrivit mărturisirii, articolele credinței „au aprobare și autoritate, parte din Sfânta Scriptură, parte din Tradița bisericească și din învățătura Sinoadelor și a Sfinților Părinți” (răspuns la întrebarea nr. 4, „Ce este credința”).[9] A fost scrisă în 1640 la Kiev în latină, și a fost ulterior recunoscută de toți patriarhii Ortodoxiei Răsăritene, fiind publicată în greaca modernă în 1667.[10]

[1] Alexandru Moraru, „Contribuția românească la Sinodul de la Iași (1642)”, Teologie și Viață Nr. 9-12, (septembrie-decembrie 2002): 39.

[2] Antony J. Khokhar, „The ‘Calvinist Patriarch’ Cyril Lucaris and His Bible Trasnlations”, Scriptura 114 (2015): 4.

[3] Vezi George A. Hadjiantoniu, Protestant Patriarch (Richmond: John Knox Press, 1961), 141-145.

[4] Nechita Runcan, „The Relatinos of Some Alexandrins Patrarchs with the Romanian Countries in the XVI-XVIII Centuries and their Travels in the Romanian Space,” Revista Română de Studii Eurasiatice 1-2 (Constanța: Editura Universtății Ovidiu, 2006): 99-100.

[5] Vezi articolul lui George P. Michaelides, „The Greek Orthodox Position on the Confession of Cyril Lukaris,” Church History 12:2 (1943): 118-129.

[6] Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II (București: EIBMBOR, 1994), 41.

[7] Teodor Bodogae, Din istoria Bisericii Ortodoxe de acum 300 de ani: considerațiuni istorice în legătură cu Sinodul de la Iași, Seria Didactică, 13 (Sibiu, 1943), 112-113.

[8] Ioan Vicovan, „Un eveniment fundamental în istoria Bisericii Ortodoxe: Sinodul de la Iași – 1642”, Teologie și Viață Nr. 9-12, (septembrie-decembrie 2002): 61.

[9] Petru Movilă, Mărturisirea ortodoxă a credinței universale și apostolice a Bisericii Răsăritene, studiu, note și traducere de Traian Diaconescu (Iași: Doxologia, 2019).

[10] Ihor Ševčenko, „The Many Worlds of Peter Mohyla,” Harvard Ukrainian Studies 8:2 (1984): 24.