Dumnezeu vrea ca tu să fii o povară

În cultura noastră a individualismului, suntem înconjurați de mesaje precum „Fă ce vrei tu” și „Ai grijă de tine în primul rând”. Dar atunci când ne păstrăm luptele pentru noi înșine, scurtcircuitam conexiunea puternică a vulnerabilității cu frații și surorile noastre în Hristos. Îi împiedicăm pe ceilalți să satisfacă o nevoie umană dată de Dumnezeu.

Galateni 6:2 spune: „Purtaţi-vă poverile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Cristos!”. O parte din proiectul lui Dumnezeu include o responsabilitate pentru celălalt. Continuați să vă purtați unul altuia poverile – acest lucru ar trebui să facă parte din stilul nostru de viață în calitate de creștini.

Dacă aceste lucruri sunt adevărate, de ce evităm să ne împărtășim greutățile cu alți credincioși? Două temeri par să ne descurajeze.

1. Ne este teamă că îi vom copleși pe ceilalți.

Ne uităm la viețile prietenilor noștri și facem evaluări. După părerea noastră, ei au deja destule lucruri dificile cu care să se confrunte. Dacă cunoaștem bine pe cineva, probabil că am auzit despre dificultățile pe care le are cu copiii, despre stresul de la serviciu, despre problemele medicale, despre anxietatea din viața sa – sau despre toate acestea deodată. Facem un calcul mental rapid și decidem că prietenul nostru a ajuns la solicitare maximă. Cu siguranță că a adăuga la grămada lui ar fi crud, nedrept sau nefolositor.

2. Ne este rușine să fim vulnerabili.

Uneori credem că am adus singuri asupra noastră o anumită problemă dificilă și, prin urmare, nu avem dreptul să cerem ajutor în această privință. Poate că ne este rușine de situația noastră și nu vrem să ne expunem. Poate că ne este teamă să nu fim judecați sau să ne simțim proști. Poate că suntem nervoși că ceilalți vor avea o părere proastă despre noi. Sau poate vrem să evităm să fim datori cuiva atunci când ne ajută.

Așadar, de ce ar trebui să ne asumăm riscul de a ne împărtăși poverile? Ne vin în minte încă două motive.

1. Am fost creați pentru a fi interdependenți.

Creatorul infinit de înțelept ne-a proiectat să fim creaturi dependente, și nu doar dependente de el – dependente unele de altele. Nu am fost niciodată concepuți să fim autosuficienți, asigurându-ne singuri tot ce avem nevoie. Deși Adam era „foarte bun” (Gen. 1:31) în forma sa creată, „nu era bine” (Gen. 2:18) ca el să fie singur. De la început, chiar înainte ca păcatul să intre în lume, am fost făcuți pentru interdependență. Încercarea de a ne duce singuri toate poverile este contrară proiectului lui Dumnezeu.

2. Ni s-a poruncit să ne iubim unii pe alții.

Pavel ne spune că, pe măsură ce ne purtăm poverile unii altora, „împlinim legea lui Hristos” (Gal. 6:2). Ce este legea lui Hristos? Isus le-a spus ucenicilor Săi în Ioan 13:34: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii! Aşa cum v-am iubit Eu, tot aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.”

Uneori ne luptăm să știm exact ce înseamnă ascultarea în situații complicate. Nu știm întotdeauna cum arată dragostea în practică. Dar această poruncă este clară. Atunci când ne purtăm sarcinile unii altora, ne supunem poruncii lui Isus de a ne iubi unii pe alții.

Cei mai mulți dintre noi ascultă cu plăcere când un prieten ne sună și are nevoie să vorbească cu cineva. Ne angajăm să aducem cuiva de mâncare atunci când se naște un copil sau când cineva este operat. Îl ascultăm pe amicul nostru când vrea să se descarce de o problemă în legătură cu șeful său. Dar oare le oferim celorlalți posibilitatea de a împlini legea lui Hristos în același mod? Purtarea poverii este o stradă cu două sensuri. Prietenul căruia eziți să îi trimiți un mesaj cu veștile tale proaste are aceeași chemare asupra vieții lui ca și tine. Îi vei oferi ocazia de a se supune sau îi vei refuza șansa pentru că ai decis că este prea ocupat?

Nu este ceva neobișnuit să te simți ezitant sau jenat când te gândești să fii vulnerabil în acest fel. Așadar, cum poți începe să îți împarți poverile? Data viitoare când cineva în care ai încredere te întreabă ce mai faci, spune-i. Nu-ți edita povestea ca să nu fie „prea mult”. Împărtășește-ți povara cu sinceritate.

Spre deosebire de răspunsul pe care îl anticipăm, un prieten probabil că nu va simți povara la fel ca tine. Urechea lui care te ascultă îți va ușura sarcina, dar nu va aduce povara și asupra sa. În timp ce împărtășești lupta pe care o duci pentru a-ți îngriji copilul cu nevoi speciale, un prieten poate asculta și se poate ruga, sau chiar poate veni să te ajute din când în când. El nu trăiește în stresul tău de zi cu zi, așa cum o faci tu. În timp ce deplângi pierderea celui mai bun angajat al tău, un prieten te poate asculta și plânge alături de tine, fără să fie nevoit să experimenteze el însuși această pierdere.

Povara poate fi descrisă în felul următor: imaginează-ți că potți un rucsac în care se află situațiile dificile din viața ta. Aceste lupte se simt ca niște bolovani grei care te apasă. Dar, pe măsură ce îi dai un bolovan prietenului tău, greutatea lui se diminuează. Bolovanul tău mare este o piatră mică în mâna lui, o pietricică în buzunarul său. Necazurile tale nu vor împovăra o altă persoană în același mod, dar împărtășirea poverilor tale îți va ușura gretatea.

Purtarea poverii ne unește și ne crește dragostea. Este unul dintre multele moduri în care Isus își crește biserica. Găsiți modalități de a vă împărtăși poverile și de a purta poverile altora – și astfel împliniți legea lui Hristos.

Un text de Christine Gordon și Hope Blanton pentru The Gospel Coalition