Să știi ce crezi (cateheze) (2)

Obiecția 1: Eu nu sunt teolog!

„Nu lucrez într-o școală de educație teologică, nu sunt pastor și nu ofer învățătură în biserica pe care o frecventez, așa că nu mă interesează subiectul.”

Trebuie să recunoaștem dintru început că, într-adevăr, nu suntem toți teologi. Teologia este o disciplină care trebuie studiată cu rigurozitate, care presupune lecturi extinse, reflecție și chiar familiarizarea cu unele discipline conexe, cum ar fi filosofia, istoria sau literatura. Așa că, da, nu toți sunt teologi în sensul academic al termenului (Deși, în paranteză fie spus, multora le este greu să se împace cu acest gând!).

Dar, deși nu suntem toți teologi în sensul tare, explicat mai sus, există un alt sens în care cu toții suntem obligați „să facem teologie”. Îngăduiți-mi un exemplu concret. La locul tău de muncă a venit un coleg din India (se întâmplă des în marile corporații!). Ajungeți să vorbiți despre religie, iar tu îi spui că ești creștin. Următoarea lui întrebare s-ar putea să fie: „Ce înseamnă să fii creștin?” La care, s-ar putea să răspunzi, „A fi creștin înseamnă să Îl urmezi pe Isus Hristos!”. „Și cine este Isus Hristos?” „Fiul lui Dumnezeu!”, vei răspunde. „Ciudat”, va veni răspunsul colegului. „Eu știam că a fost om…” „A fost și om”, vei răspunde, „dar a fost și Dumnezeu!” „Cum se poate așa ceva?” Din acel moment ai pășit în domeniul fascinant al teologiei.

Chiar dacă nu vei avea niciun coleg indian care să îți pună întrebări, acestea sunt chestiuni care țin de esența credinței noastre și pe care trebuie să le cunoști și să le crezi. Vrând-nevrând, cu toții facem teologie, chiar dacă nu la un nivel academic. Acesta este motivul pentru care are trebui să fim interesați de doctrinele de bază ale credinței creștine.

Obiecția 2: Eu nu sunt interesat de doctrină! Eu doresc doar să Îl cunosc pe Dumnezeu!

„Ai greșit adresa”, îmi vei zice. „Eu nu sunt un șoarece de bibliotecă, ci doresc cât mai multe experiențe în viața de credință.” Adevărul este că, uneori, creștinismul nostru poate deveni rigid și arid. Da, trebuie să recunoaștem că există riscul de a transforma credința creștină într-o perpetuă dezbatere de idei, mai mult sau mai puțin productivă, mai mult sau mai puțin profundă și consistentă. În sensul acesta, este nevoie să ne reamintim constant că scopul nostru ultim este cunoașterea Dumnezeului Viu și Adevărat. Pentru a-L cunoaște însă pe Dumnezeu, avem nevoie de doctrină. El este un Dumnezeu Viu, dar să nu uităm că este și adevărat.

Cineva a explicat lucrurile folosind o ilustrație pe care o găsesc foarte utilă. A încerca să Îl cunoști pe Dumnezeu neglijând doctrina este ca și cum te-ai aventura pe un traseu montan fără hartă. Orice om înțelept, înainte de a începe urcușul, va consulta o hartă pentru a se familiariza cu drumul pe care îl are de parcurs, cu pericolele și cu etapele mai dificile ale traseului. Bineînțeles, ar fi foarte trist dacă cineva ar consulta harta, dar nu ar merge niciodată mai departe. Nimic nu se compară cu urcușul propriu-zis pe munte: aerul tare, cerul albastru, susurul pârâiașului, vulturul care planează și priveliștea sublimă din vârf care aproape îți taie respirația. Acestea nu pot fi experimentate consultând harta. Totuși, a porni pe traseu fără a consulta harta, mistuit doar de dorința de noi experiențe, se poate dovedi periculos și, uneori, chiar fatal. Fără un studiu temeinic al traseului, cu harta în față, te vei pierde și îți vei pune viața în primejdie.

Același lucru este adevărat și atunci când vorbim despre viața de credință. Căutarea experiențelor spirituale este un demers legitim. Cu condiția ca această căutare să fie întotdeauna însoțită și luminată de adevăr. Apostolul Ioan sublinia acest lucru, în prima sa epistolă: „Duhul lui Dumnezeu să Îl cunoașteți după aceasta: orice duh care mărturisește că Isus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu.” (1 Ioan 4:2)

Obiecția 3: Eu sunt interesat de latura practică a creștinismului, nu de doctrină!

„Ce rost au toate discuțiile și dezbaterile despre doctrină?”, se întreabă unii. „Eu vreau doar să fiu un om mai bun! Spune-mi practic ce trebuie să fac. Nu doresc teorii!”, vor continua ei. Din păcate, și de data aceasta trebuie să recunoaștem faptul că, nu de puține ori, credința creștină a fost transformată într-un simplu meci al ideilor. Chiar dacă primejdia este una reală, doctrina, „credința care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna”, nu poate fi neglijată și nu poate fi ocolită.

Atunci când privim la epistolele apostolului Pavel, vom observa că multe dintre acestea au două părți. Contrar așteptărilor noastre, prima parte nu este cea practică, cea în care apostolul spune credincioșilor „ce trebuie să facă.” Prima parte este cea doctrinară, în care apostolul Pavel spune credincioșilor ce trebuie să creadă! Partea practică vine mereu la final, introdusă uneori printr-un „de aceea…” Practic, apostolul spune credincioșilor, „în lumina doctrinelor expuse și datorită lor, iată cum ar trebui să trăiți. Iată cum trebuie să vă modeleze aceste adevăruri viața (…)!” Apostolul Pavel este conștient că simpla enunțare a unor imperative morale nu le-ar fi de niciun folos credincioșilor. Dacă am putea fi mântuiți și transformați prin simpla consultare a unui manual etic, Întruparea Domnului nostru și Coborârea Duhului Sfânt nu mai erau necesare! Lucrul acesta nu este însă posibil. Noi suntem salvați și transformați prin Evanghelie, Evanghelia conținută în doctrinele creștine. Ne numim creștini evanghelici tocmai pentru că ne silim să păstrăm Evanghelia în centrul mărturisirii noastre.

Obiecția 4: Doctrinele conduc la o atitudine de judecată.

Promotorii acestei obiecții se vor grăbi să ne pună înainte cuvintele Domnului nostru din predica de pe munte: „Nu judecați, ca să nu fiți judecați!” (Matei 7:1). Imperativul este interpretat într-un sens foarte restrictiv: „Nu critica credința nimănui! Nu ai dreptul să evaluezi și să afirmi că ceea ce crezi tu este mai aproape de adevăr!” Bineînțeles, această interpretare se potrivește de minune cu atitudinea prevalentă a timpurilor noastre, care susține că „toate adevărurile sunt la fel de adevărate”, iar a susține că tu proclami adevărul, iar celelalte sunt falsuri, înseamnă aroganță și încercarea de a oprima.

O astfel de interpretare este în mod clar eronată, pentru că nu ține cont de un alt îndemn, care apare imediat după cel de mai sus: „Păziți-vă de prorocii mincinoși! Ei vin la voi îmbrăcați în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt niște lupi răpitori.” (Matei 7:13) Iată că aici, Însuși Domnul nostru ne încurajează să dăm dovadă de o atitudine critică. Ba mai mult, suntem încurajați să fim mereu în gardă, pentru că cei care propagă o doctrină falsă lucrează adeseori cu subtilitate. Cu siguranță imperativul „Nu judecați!” nu se referă la abandonarea unei atitudini critice, lipsite de discernământ. Revenind la afirmația din epistola lui Iuda, cum am putea „lupta pentru credința care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna”, dacă abandonăm evaluarea critică? Evident, ar trebui să o facem întotdeauna cu o inimă smerită, amintindu-ne mereu că am primit adevărul prin revelație, ca un dar. În cele din urmă, vorbim despre credința care „a fost dată sfinților.”

Obiecția 5: Doctrina aduce dezbinare

Iată-ne ajunși la ultima obiecție pe care o vom lua în considerare. Nu este oare mai bine să punem deoparte orice element care aduce dezbinare? Nu este mai bine să căutăm unitatea? Categoric, ar trebui să căutăm unitatea, dar nu cu orice preț și niciodată cu prețul adevărului. Însuși Domnul nostru Isus Hristos era conștient că adeziunea față de El va aduce în unele situații dezbinare, chiar la nivelul familiei, dar tot El ne-a învățat că prețul pentru a rămâne de partea adevărului merită și trebuie întotdeauna plătit. (vezi Matei 10:32-39)

Aceasta, pentru că a rămâne de partea adevărului înseamnă a rămâne de partea lui Isus Hristos, Adevărul Întrupat. În cele din urmă, întrebarea nu este dacă adevărul va aduce diviziune: o va face! Întrebarea crucială este însă dacă noi vom fi de partea adevărului. Vom încheia cu cuvintele apostolului Ioan, care ne reamintește miza extraordinar de mare a doctrinei creștine: „Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeți că Isus este Hristosul și, crezând, să aveți viață în Numele Lui.” (Ioan 20:31)

Acum suntem pregătiți pentru explorarea adevărurilor de bază ale credinței creștine!