Experiențe dintr-un lagăr de concentrare

În primul rând, printre gardieni existau și sadici, sadici în sensul cel mai clinic al cuvântului.

În al doilea rând, sadicii erau selectați în perioadele în care era nevoie de detașamente cu adevărat severe de gardieni.

Ne bucuram nespus când eram scoși la lucru și primeam permisiunea de a ne încălzi câteva minute (după două ore de muncă în ger) în fața unei mici sobe în care ardeau vreascuri și resturi de lemn. Dar se găsea mereu câte un șef de echipă căruia îi făcea plăcere să ne lase fără confortul acesta. Cât de limpede se citea plăcerea pe fețele lor când nu doar că ne interziceau să stăm la sobă, dar mai și azvârleau minunatul foc în zăpadă! Cel care ajungea să atragă antipatia trupelor SS putea fi sigur că printre ei se va găsi unul pasionat și specializat la nivel superior în tortură sadică care să se ocupe de el.

În al treilea rând, sentimentele celor mai mulți gardieni erau tocite de numărul de ani în care asistaseră, în doze tot mai mari, la metodele brutale ale lagărului. Acești oameni hârșâiți moral și mental refuzau măcar să ia parte activ la îndeplinirea măsurilor sadice. Dar nici nu-i opreau pe alții să o facă.

În al patrulea rând, trebuie să spun că și printre gardieni existau unii care ne compătimeau. Îl voi menționa doar pe comandantul lagărului din care am fost eliberat. După eliberare s-a aflat – ceva ce știa numai medicul lagărului, tot un prizonier – că acest om plătise sume foarte serioase din buzunarul său pentru a cumpăra din cel mai apropiat oraș medicamente pentru prizonieri. Spre deosebire de acesta, șeful supraveghetorilor, el însuși prizonier, era mai dur decât orice gardian SS. Îi bătea pe prizonieri cu orice prilej, în timp ce comandantul lagărului nu a ridicat niciodată mâna asupra unuia dintre noi, după știința mea.

Faptul că știam cine era gardian și cine era prizonier nu mă ajuta prea mult. Bunătatea umană poate fi găsită în orice grup, chiar și în cele pe care e ușor să le condamni în întregul lor. Granițele dintre grupuri s-au suprapus și nu ar trebui să simplificăm lucrurile spunând că unii au fost îngeri, iar ceilalți, demoni. A fost, cu siguranță, o realizare foarte mare pentru gardieni și supraveghetori să fie blânzi cu prizonierii, în ciuda influențelor lagărului, iar pe de altă parte, lipsa de caracter a prizonierilor care și-au tratat rău semenii a fost excepțional de disprețuită. Bineînțeles că, pentru deținuți, lipsa de caracter a acestora era extrem de neplăcută, în timp ce cel mai mic gest de bunătate din partea gardienilor îi emoționa profund. Îmi amintesc cum într-o dimineață unul dintre supraveghetori mi-a dat pe ascuns o bucată de pâine pe care cu siguranță o economisise din rația lui de dimineață. Dar nu bucata de pâine m-a impresionat până la lacrimi, ci “acel ceva” uman pe care mi l-a dat omul acela atunci – cuvintele și privirea pe care mi le-a dat odată cu pâinea.

Din toate acestea am putea învăța că în lume există două rase de oameni și doar două – “rasa” oamenilor decenți și “rasa” oamenilor indecenți. Și toți se găsesc peste tot; străpung orice grup social. Niciun grup nu e compus în întregime din oameni decenți sau indecenți. În sensul acesta, niciun grup nu este “rasa pură” – așa încât, da, printre gardienii din lagăr se găseau și oameni de treabă.

Viața în lagărul de concentrare deschide sufletul uman și-i expune adâncimea. E surprinzător că în adâncimile sufletului uman am găsit, din nou, doar atribute umane ce sunt prin natura lor un amestec de bine și rău? Fisura care desparte binele de rău, care traversează toate ființele umane, ajunge în cele mai adânci profunzimi și devine evidentă până și pe fundul abisului deschis de lagărul de concentrare.

Viktor E. Frankl – Omul în căutarea sensului vieții

Sursa foto: Evening Standard/Hulton Archive/Getty Images