Î: Vorbind cu studenții, am înțeles că mulți dintre studenții din anul I se implică în relații serioase, mergând împotriva tendinței generale de a evita relațiile întru totul. Am înțeles, de asemenea, că limitele sexuale sunt fragile în acest fel de relații. Probabil că unul dintre motivele ușor de înțeles ale ezitări de face din căsătorie o piatră de temelie este că poate contribui la intensitatea relației, datorită concentrării premature asupra angajamentului și căsătoriei. Ce sfat ați avea pentru tinerii care își doresc angajament, dar nu sunt pregătiți pentru căsătorie?
R: Cred că întrebarea ta subliniază ceea ce eu numesc erodarea perioadei de curtare și întâlniri în cultura noastră. În prezent, se accentuează relațiile pasagere și se evită cele serioase, însă aceasta nu e decât o parte a problemei. De cealaltă parte avem relațiile care evoluează rapid, în care cei doi sunt inseparabili. Am pierdut zona de mijloc. Fie suntem de o parte a spectrului cu relațiile de scurtă durată, în care nu există atașament durabil, fie suntem de cealaltă parte, în care atașamentul este prematur și rapid. Dacă e să fim sinceri, cele două extreme sunt corelate. Mulți oameni care au fost expuși lumii relațiilor pasagere pot vedea cealaltă extremă ca singura alternativă viabilă: fie te grăbești și îți asiguri un partener, fie rămâi singur, fără niciun angajament. Alții ar putea fi dispuși să intre într-o relație, însă sunt îngrijorați că dacă ies cu o persoană în oraș, gestul va fi interpretat ca un salt într-o relație serioasă.
Aversiunea față de relații creează probleme reale, însă și evoluția rapidă a relațiilor poate aduce probleme. Dacă avem toți indicatorii devotamentului timpuriu, aceștia vor împinge cuplul înainte mult prea rapid. Aceasta este o versiune a conceptului brevetat de Scott Stanley și Galena Rhoades, numit “inerția relațională”. L-au corelat inițial cu coabitarea, însă poate fi aplicat și altor forme de încurcături sentimentale premature. Când sunteți văzuți și tratați ca un cuplu de către prieteni și familie și vă petreceți tot timpul împreună, poți să te trezești că ești profund legat de celălalt, într-un fel de cvasi-logodnă. Pentru multe cupluri, aceasta include un colaps al limitelor sexuale și ajung să se întrebe, la un moment dat: “Stai puțin, îl/o cunosc cu adevărat?”
Aici, conceptul de “suflet-pereche” se dovedește a fi problematic. Până la urmă, dacă cealaltă persoană este “perfectă pentru tine”, nu ai nevoie să evaluezi, să dezvolți sau să verifici relația. Te arunci cu capul înainte în piscina sufletului-pereche și avansezi cu optimismul celui care crede că toate vor merge bine. Nimic din toate acestea nu se potrivește cu ceea ce știm despre progresul sănătos al angajamentului în relațiile care rezistă în timp.
Generațiile anterioare au experimentat o cultură a relațiilor în care există o zonă de mijloc sănătoasă. Puteai să ieși cu cineva și acesta nu însemna automat că erați un cuplu. În prezent, dacă faci acest lucru, ești etichetat ca neserios. Dacă petreci timp cu o altă persoană după ce ai ieșit cu o alta, prima poate spune: “Ce facem aici? Suntem amândouă prietenele tale?”, iar tu ai vrea să spui: “Nu! Niciuna dintre voi nu este prietena mea. Încerc doar să mă întâlnesc cu cineva!”.
Deși poate fi dificil, îi încurajez pe tineri să abordeze mai echilibrat aceste întâlniri și să creeze un mediu în anturajul lor care pune mai puțină presiune. Cum ar arăta asta? Nu faceți pariuri, nu întrebați “Deci, ce se întâmplă?”. Dacă o tânără a ieșit cu un băiat, este mai bine ca prietenele ei să nu îi arate reviste cu mirese când se întoarce. Acest gen de presiune nu este bună. E în regulă să iei lucrurile pe rând și să nu le grăbești. Paradoxul este că atunci oamenii se vor simți mai în largul lor.
Î: Vorbind de disponibilitatea pentru căsătorie, într-un articol din 2006 ați susținut că oamenii trebuie să-și însușească trei “comportamente de competență maritală” înainte de căsătorie. Puteți să le dezvoltați?
R: Articolul respectiv se bazează pe modelul de individualitate propus de Luciano L’Abate. Totul se reduce la atribuirea importanței, atât în abilitatea de a iubi, cât și în cea de a negocia. Dragostea poate fi împărțită în “dragostea de tine însuți” și “dragostea pentru alții”. “Dragostea de tine însuți” nu înseamnă o părere bună despre tine, ci “securitate personală”, care implică stabilitate emoțională, atașament solid și respect de sine. “Dragostea pentru alții” înseamnă prioritizarea lor, ceea ce implică dezvoltarea capacității de a-i vedea pe ceilalți ca fiind importanți, a investi în ei și a interacționa cu ei în moduri care le dovedesc importanța. Toate acestea sunt predictoare cheie ale succesului marital.
Ceea ce se construiește pe fundamentul dragostei este abilitatea de a comunica și a negocia – care sunt temele multor lucrări ale lui John Gottman. Toate cuplurile se confruntă cu diferențe care duc la conflict. Unele reușesc să facă acest lucru în feluri care îi vor apropia, iar altele alunecă în tipare de criticism, de defensivă și dispreț, care le va distruge, în cele din urmă, relația. Negocierile bune încep prin a fi un ascultător bun și empatic, care nu spune “Am auzit bine?”, ci “Te simți ascultat?”. A transmite un mesaj clar necesită abilitate. Sunt autentic în ceea ce spun? Îmi împărtășesc sentimentele direct și încerc să corectez orice neînțelegere? Acestea sunt foarte importante în relațiile incipiente, deoarece multe întâlniri implică o formă sau alta de comunicare ambiguă.
Î: În încheiere, ce schimbări credeți că trebuie să vedem la nivel de societate în privința relațiilor pasagere, atașament prematur în relații și alte tipare de evitare în totalitate a relațiilor?
R: Avem o cultură neexperimentată în adevărata pregătire pentru căsătorie și în a fi disponibil pentru aceasta. Mulți tineri nu au integritate sexuală, deși speră că, într-o zi, căsnicia lor să fie astfel. Nu au modele de la care să învețe un altfel de comportament, iar noi suntem oarecum surprinși că atunci când ajung la 30 de ani, nu sunt împliniți relațional? Adeseori le lipsește un fundament bun de abilități relaționale, exclusivitate sexuală și o orientare către angajament, toate acestea fiind ingrediente cruciale în majoritatea căsătoriilor de succes.
De asemenea, trebuie să recunoaștem că amânarea căsătoriei nu este întotdeauna o alegere. Mulți tineri sunt frustrați de întâlniri și de lipsa de sprijin a relațiilor. Cred că părinții acestei generații sunt responsabili în acest domeniu. Nu văd mulți părinți care să sublinieze căsătoria și valorile acesteia pentru copiii lor. Atitudinea părinților spune: “Trebuie să faci lucrurile astea pentru a te pregăti pentru posibilitatea de a nu te căsători sau pentru posibilitatea în care căsătoria nu va dura. Odată ce ești pe picioarele tale, poți încerca căsătoria, însă nu te baza în totalitate pe căsătorie”. Această atitudine îi învață pe tineri să vadă căsătoria și angajamentul ca o vulnerabilitate.
Această atitudine este răspunzătoare în mare parte pentru ceea ce face ca mariajele moderne să fie atât de riscante, deoarece încurajează luarea de măsuri de siguranță în relații, cărora nu ești pe deplin devotat. Există principiul că “de îndată ce găsesc o relație foarte bună, mă voi dedica pe deplin ei”. Însă lucrurile stau pe dos. Fără devotament nu există o relație foarte bună. În timp ce o abordare sănătoasă a devotamentului în relație avansează în stadii, știm că angajamentul este, în cele din urmă, lucrul care îi ajută pe oameni să vadă investiția relațională ca pe lucrul cel mai înțelept și cel mai logic de făcut. Trebuie să încurajăm și să sprijinim angajamentul și căsătoria, în loc să le lăsăm să fie văzute ca o traiectorie contra-culturală, pentru atingerea căreia cuplurile trebuie să înoate în amonte.
În general, trebuie să construim pe speranțele relaționale ale oamenilor. Aceștia nu renunță la relații deoarece nu le doresc, ci evitarea acestora devine un soi de “zonă de mijloc” sigură pentru cei care se tem mai mult de o relație eșuată, decât își doresc una reușită. Este o atitudine nefericită, deoarece există lucruri concrete pe care oricine le poate face pentru a-și îmbunătăți posibilele rezultate. Trebuie să găsim moduri de a educa generațiile viitoare asupra trăsăturilor fundamentale ale relațiilor sănătoase. Când acestea devin standardul, este ușor să îți evaluezi punctele forte și să îți îmbunătățești punctele slabe, atât ca individ, cât și la nivel de cuplu.
Donează online și susține Edictum Dei.
Donează
Loghează-te cu Facebook
Loghează-te cu Google
Loghează-te cu Twitter