4 tipuri de inimi au fost prezente la închinarea bisericii azi!

În Matei 13, citim ceea ce este numit în mod tradițional „Pilda Semănătorului” (Matei 13:3-9-pilda, iar Matei 13:18-23, explicarea acesteia). Domnul nostru colinda toate așezările și ducea peste tot vestea bună că Împărăția lui Dumnezeu a sosit. Nu doar că proclama vestea bună, dar o confirma prin minuni cum nu se mai înfăptuiseră de la întemeierea lumii. Ne-am aștepta ca oamenii, în bloc, să primească mesajul cu bucurie și să se încoloneze în urma Lui. Nu este așa! Cea mai mare parte a oamenilor, în frunte cu liderii lor, respinge mesajul! Cum e posibil? Ajungem la ceea ce scriam în primul paragraf: inima! Inima este pământul pe care cade sămânța bună a Cuvântului. Nu e suficient ca sămânța să fie bună, ci trebuie ca pământul să fie primitor.

Inima ta cum a fost azi? Cum a primit sămânța Cuvântului? Nu există, ne spune Domnul decât patru posibilități.

În primul rând, inima stâncoasă, tare. Sămânța cade pe cărarea bătătorită și rămâne acolo doar câteva clipe, până când păsările, simbolizându-l pe cel rău, o fură. Între sămânță și pământul tare nu se formează nicio legătură. Este inima de piatră care, din varii motive, refuză cuvântul. Poate fi vorba despre prejudecăți: prejudecăți cu privire la vorbitor sau chiar cu privire la Împărăție. Poate fi vorba despre o îndoială sistematică, încăpățânată, programatică. Acel gen de inimă care își găsește plăcerea în a găsi mereu noi pricini de poticnire. Problema cu o astfel de atitudine este că, în timp, împietrește inima. Atunci când asculți Cuvântul, fie devii mai sensibil, mai alert, mai doritor de cele duhovnicești, fie te înstrăinezi tot mai puternic. Ceva se întâmplă!

În al doilea rând, avem inima superficială. Sămânța cade pe un pământ foarte subțire, dar cald, din pricina pietrei de sub el. Aceasta germinează rapid. Planta se arată de îndată și produce multă bucurie. Doar că, pe cât de repede apare, pe atât de repede se usucă și dispare. Este inima care primește Cuvântul cu mare bucurie și entuziasm. Bucuria nu rămâne una lăuntrică, ci este manifestată zgomotos în afară. Este însă inima care nu dorește să plătească niciun fel de preț. Este inima care nu gândește în perspectivă, ci judecă lucrurile doar prin prisma unor avantaje imediate. Începutul e fulminant, dar atât.

În al treilea rând, avem inima supraaglomerată. Sămânța cade, planta crește, doar că pe aceeași bucățică de pământ se află spini, spini care sufocă planta Aceasta crește până într-un punct, dar nu ajunge niciodată la rodire. Teama că nu e destul sau preocuparea cu a aduna un pic mai mult vor distrage mereu inima de la cele duhovnicești. Atunci când voi căuta să mă rog sau să ascult cuvântul, inima mea va zbura, precum spune rugăciunea, la vicleniile acestei lumi. Intențiile vor fi mereu bune, dar roadele mereu absente.

În al patrulea rând, avem inima bună, roditoare. Sămânța bună se întâlnește cu pământul bun, iar roadele pe care Cuvântul le aduce sunt pe măsură. Cuvântul va prinde rădăcini, iar primele transformări vor fi lăuntrice. Lucrurile pot părea dezamăgitoare. Spre deosebire de inima superficială, unde sămânța germinează și planta apare imediat, în cazul acesta lucrurile iau timp și te întrebi dacă se mai întâmplă ceva. Odată ce planta prinde rădăcini puternice, va crește și înspre afară, o creștere lentă, dar sigură. O astfel de inimă va fi ea însăși transformată, dar, în timp, va genera și transformarea altor inimi.

Privește din nou în inima ta și întreabă-te ce s-a întâmplat acolo azi. Da știu, lucrurile sunt mai complicate acum. Atunci când Hristos era Semănătorul, problema nu putea fi decât cea legată de inimă. Astăzi, suntem chemați cu toții la cercetare, semănători și ascultători.