Soția mea și cu mine am spus întotdeauna că, atunci când copiii noștri vor ajunge la liceu, vom discuta despre achiziționarea unui telefon mobil. Ei bine, vara trecută a sosit momentul și a trebuit să luăm o decizie: să-i dăm sau nu un telefon fiului nostru. După ce am discutat despre toate măsurile de siguranță, am mutat subiectul conversației la responsabilitate. Se poate descurca cu adevărat să aibă un telefon, să aibă grijă de el și să facă alegeri înțelepte? Răspunsul nostru la aceste întrebări a fost un “da” răsunător, așa că am continuat inițiativa.
Copilul are acum telefonul de ceva vreme și am observat câteva beneficii semnificative. Nu ne-am dat seama cât de des aveam nevoie să comunicăm rapid cu el, iar cu telefonul suntem cu toții pe aceeași lungime de undă. Cu toate acestea, faptul că are telefonul lui ne-a arătat unele lucruri pe care nu le-am prevăzut înainte de a i-l da. Iată 3 întrebări pe care să ți le pui înainte de a-i da copilului un smartphone:
1. Dependența digitală este reală.
Dependența nu ceva care funcționează doar pentru copii. Cunoaștem cu toții adulți care sunt dependenți de telefoanele pe care le au în mână. Dar, în cazul copiilor, trebuie să stabilim limite, pentru că, probabil, nu vor face asta singuri, iar o dependență poate provoca reverberații și în alte sfere ale vieții lor. Obiceiurile proaste legate de somn au o legătură directă cu timpul excesiv petrecut în fața ecranului. Scăderea activității fizice poate avea loc dacă le permitem copiilor noștri să petreacă mai mult timp pe telefoane decât să fie activi. Ar trebui să stabilim reguli și limite clare în aceste privințe. Dacă ne ținem de ritmul normal al zilei, cum ar fi cel legat de ora mesei și ora de culcare, există modalități ușoare de a fixa limite. Îi putem încuraja pe copii, spre exemplu, să își alterneze interacțiunile digitale cu activitățile din lumea reală și interacțiunile sociale. Acest lucru este crucial pentru a preveni dependența digitală.
2. Copiii înțeleg greșit lumea reală.
Fiul meu mi-a povestit despre un YouTuber care dă mii de dolari unor necunoscuți la întâmplare. Apoi a continuat prin a face o afirmație potrivit căreia ar trebui să facem acest lucru la magazinul nostru alimentar local – ca și cum asta ar fi ceva ce ar putea face toată lumea. Copiii pot fi uneori absorbiți de ceea ce găsesc online prin intermediul telefoanelor lor, în special cu privire la influenceri care își fabrică viețile pentru social media, iar îi lasă cu o înțelegere limitată și distorsionată a lumii reale. Este de datoria noastră să ne ajutăm copiii să înțeleagă ce se petrece de fapt în realitate.
3. Copiii fac din ce în ce mai multe comparații.
Telefoanele mobile ale copiilor sunt bombardate cu imagini și videoclipuri care le consumă timpul și atenția, făcându-i să își dorească și mai multe, și apoi și mai multe lucruri și să devină ca cei pe care îi văd online. Pentru a combate comparația, trebuie să-i învățăm pe copiii noștri cum să fie mulțumiți cu ce au. În casa mea, cheia acestui succes este faptul că îi ajutăm pe copii să fie recunoscători. Când apare comparația, îi întreb întotdeauna pe copiii mei: “Pentru ce sunteți recunoscători?”. Această întrebare îi obligă să își examineze viața prin prisma a ceea ce au, în loc de lucrurile pe care nu le au.
Un text de Bobby Cooley pentru All Pro Dad