27 Mai – omagiu lui Calvin!

Și totuși, cât de valoaroase sunt scrierile sale, având în vedere că „tot ce a făcut nu e vrednic de nimic”! Philip Schaff, un specialist de prim rang în istoria Bisericii a afirmat: „Calvin a fost un geniu exegetic de primă clasă. Comentariile sale sunt de neegalat în originalitate, profunzime, claritate și corectitudine”.[2] Voi sublinia câteva aspecte pe care Calvin le-a urmat toată viața lui în interacțiunea cu textele biblice.

Convins că înțelegerea textelor biblice depinde de cunoașterea limbilor în care au fost scrise, Calvin prefera să citească Biblia în orginalul ebraic și grecesc. Chiar și la amvon mergea cu textul grecesc sau ebraic. Nu era împotriva traducerilor, dar credea că ele sunt comentarii rudimentare care stau între cititor și textul original. Traducerile sunt instrumente utile, dar nu pot înlocui cuvintele specifice ale autorului.[3]  A predicat după același model folosit de Zwingli în Zürich, luând cărțile Bibliei la rând. Obiceiul său era ca duminica să predice din NT sau din Psalmi, iar în timpul săptămânii din VT. Calvin predica de două ori duminica și zilnic în cursul săptămânii, tot din două în două săptămâni.[4] Predica fără notițe, dar predicile lui erau o întrerupere a studierii textului în care se cufundase toată ziua. În predica sa pe textul din Efeseni 1:1-3, și-a exprimat convingerea că Dumnezeu a intenționat ca epistolele pauline să fie valabile în orice vreme, pentru toată Biserica, până la sfârșitul lumii.[5]

Scrierile sale teologice sunt monumentale și includ comentarii pe fiecare carte a Bibliei, cu excepția cărților Cântarea Cântărilor și Apocalipsa (multe din ele sunt transcrieri ale prelegerilor sale).

Farel și Calvin au fost expulzați din Geneva în aprilie 1538 datorită conflictului pe care l-au avut cu consiliul orașului cu privire la disciplina adecvată în biserică, conflict care a generat o criză. Anii petrecuți la Strasburg i-au adus împlinire, încât i-a fost greu să revină la Geneva, la cererile genovezilor. Calvin a revenit și, după ce a prezentat consiliului orășenesc un plan despre ordinea și conducerea bisericii, a reluat activitatea de predicare în prima duminică după reîntoarecerea sa. Catedrala Sf. Petru era plină, iar auditoriul se aștepta la o predică prin care Calvin să-și înfiereze adversarii ce l-au alungat din oraș. Răzbunarea s-a lăsat însă așteptată. După o introducere, Calvin a reluat din punctul în care se oprise cu trei ani în urmă, din capitolul și versetul din care predicase înainte să plece: „am reluat predica din punctul în care mă oprisem ca să arăt astfel că am fost întrerupt din slujba mea de predicare pentru o vreme, dar nu am renunțat definitiv la ea”.[6]

Mai mult decât predicarea și comentariile pe cărțile biblice, Calvin a instituit așa numitele congregații, întâniri ce aveau loc în fiecare de zi de vineri, la care participau obligatoriu toți pastorii din Geneva și din satele din jur. În catedrala Sf. Petru, pastorii se întâlneau pentru studiu biblic și nu se permitea absența decât în cazuri de boală sau alte motive legitime. Pentru pastorii din sate, o absență de o lună era tratată ca o neglijență maximă. Scopul acestor întâlniri era cel de a se asigura că pastorii își îndeplinesc bine responsabilitatea: „După cum e necesar să îi examinăm pe slujitori când sunt aleși, la fel e necesar de a avea ordinea potrivită pentru a-și menține datoria”.[7] Testarea și echiparea slujitorilor era așadar scopul central al întâlnirilor.

În Institute, Calvin apelează frecvent la scrierile părinților Bisericii, ca martori ce confirmă teologia sa, dar în comentarii nu e interesat de autoritatea părinților (pe care îi citică uneori pentru metoda alegorică), ci de analiza serioasă, exegetică a textului.[8] În prefața comentariului său la Efeseni menționează că „principala virtute a unui comentator constă într-o concizie lesnicioasă, care nu conține nimic obscur…, sarcina lui poate fi rezumată într-un singur punct, adică în expunerea și descoperirea cu precizie a intenției autorului”.[9] Calvin urmărea ca lucrările sale să fie înțelese atât de cei învățați, cât și de cititorii simpli.

Mai mult decât claritatea și concizia, Calvin urmărea edificarea credincioșilor prin analizele sale asupra textului biblic. Scriptura este „școala Duhului Sfânt”. În biserică, nici un alt cuvânt atribuit Duhului nu poate lua locul cuvântului din Lege, Profeți și din scrierile apostolilor, și orice învățătură trebuie să fie în acord și sub autoritatea cuvântului Său.[10] Omul nu poate înțelege niciodată cine e Hristos sau care e scopul a tot ceea ce a făcut și a îndurat El, dacă nu este călăuzit de Scriptură.[11]

În comentariile sale există note aplicative, cu rolul de a încuraja și ajuta cititorul. În comentariul asupra textului din Evrei 2:17, Calvin rostește următoarea aplicație: „Fiul lui Dumnezeu nu are nevoie de experiență pentru a cunoaște sentimentul milei, dar noi nu am fi convinși că El este milostiv și gata să ne ajute dacă nu ar fi devenit familiar prin experiență cu nenorocirile noastre; acesta e un favor făcut nouă. Așadar, când tot felul de rele ne împresoară, aceasta să ne fie alinarea, că nimic nu ne ajunge care să nu fi fost experimentat de Fiul lui Dumnezeu, astfel că El ne înțelege, și să nu ne îndoim că e lângă noi ca și cum El însuși ar fi cel în suferință împreună cu noi.”[12]

[1]Willem Van’t Spijker, Calvin: A Brief Guide to His Life and Thought (Louisville: Westminster John Knox, 2009), 123.

[2]History of the Christian Church (New York: Scribners, 1885-1910), vol. 8, 524.

[3]David C. Steinmetz, „John Calvin as an interpreter of the Bible” în Calvin and the Bible, editată de Donald K. McKin (Cambridge: Cambridge University Press, 2006), 288.

[4]Bernard Cottret, Calvin: A Biography, traducere de M. Wallace McDonald (Grand Rapids: Eerdmans, 2000), 288-289.

[5]John Calvin Sermons on Ephesians, traducere de Arthur Golding, ediție revizuită (Carlisle: The Banner of Truth Trust, 1973), 7.

[6]Timothy George, Teologia reformatorilor, traducere de Teofil Stanciu (Oradea: Casa Cărții, 2017), 194.

[7]Erik A. de Boer, „The Presence and Participation of Laypeople in the Congregations of the Company of Pastors in Geneva”, Sixteenth Century Journal XXXV/3 (2004): 651-652.

[8]Vezi: Anthony N. S. Lane, John Calvin: Student of the Church Fathers (Edinburgh: T & T Clark, 1999), 3-4.

[9]Romani, traducere de Ștefan Gugura (Cluj-Napoca: Logos, 2014), 17.

[10]Institutes of Christian Religion, traducere de Henry Beveridge (Massachusetts: Hendrickson, 2008), 3.21.3, 4.8.8, p. 608, 764.

[11]Comentrariu la Ioan 2:17, Ioan, traducere de Ștefan Gugura (Cluj-Napoca: Logos, 2011), 65.

[12]Commentary on Hebrews, Christian Classics Ethereal Library, 61.

Sursa foto: Ioannis Calvini Noviodunensis Opera omnia: in novem tomos digesta. Amstelodami: Apud viduam Joannis Jacobi Schipperi, 1671.